MOTROȘI, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroși¹ vti [At: POLIZU / V: (cscj) ~șa / Pzi: ~șesc / E: ns cf motroși²] (Reg) 1-2 A căuta. 3-4 A mocoși.

MOTROȘI, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Et. nec. Cf. mătrăși.

MOTROȘI, motroșesc, vb. IV. Intranz. (Transilv.) A face ceva pe încetul, a lucra fără spor. V. mocoși. Zmeul motroșea cu mînile în despicătura stejarului. BOTA, P. 47.

motroșì v. 1. a năpusti: văzând pe țigan motroșit acolo în mijlocul drumului ISP.; 2. Mold. Tr. a lucra rău și migălind. [V. mătrășì].

motroșa v vz motroși

motroși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. motroșesc, imperf. 3 sg. motroșea; conj. prez. 3 sg. și pl. motroșească

MOTROȘI vb. v. migăli, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, ticăi.

motroși vb. v. MIGĂLI. MOCĂI. MOCOȘI. MOȘMONDI. MOȘMONI. TICĂI.

motroși, motroșesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) așeza. 2. a lucra rău și migălind.

motroșí, motroșesc, v.t.r. (reg.) 1. A lucra ceva migălos (de mântuială); a trebălui. 2. A înghesui: „Și-apoi l-o drăgostit. Și ce l-o motroșit ie acolo pă el” (Bilțiu, 2007: 274). 3. (r.) A se strânge cocoloș: „[Firele mici de cânepă care rămân după recoltat] se strâng cu grebla și să motroșăsc, facem moș; din ei se fac câlți” (ALRRM, 1997; h. 882). – Et. nec., cf. mătrăși (MDA).

motroși, motroșesc, vb. tranz. – (reg.) A lucra ceva migălos (de mântuială); a trebălui. – Et. nec., cf. mătrăși (Șăineanu, DEX, MDA).

MOTROȘI¹ vb. IV. T r a n z. și i n t r a n z. (Regional) 1. A căuta, a scotoci. Cf. POLIZU, GHEȚIE, R. M., VAIDA. Zmeul motroșa cu mînile în despicătura stejarului. BOTA, P. 47. 2. A mocoși. Cf. ȘĂINEANU, D. U., VICIU, GL., com. din RĂHĂU-SEBEȘ, PAȘCA, GL, A V 20. – Prez. ind.: motroșesc. – Și: motroșá vb. I. – Etimologia necunoscută. – Cf. m o t r o ș i².

MOTROȘI² vb. IV v. mătrăși.