MÂNJEALĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală.

mânjeală sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~nzală, mun~ / Pl: ~eli / E: mânji + -eală] 1 Mânjire (1). 2 (Rar; ccr) Murdărie (2). 3 (Reg) Amestec de lut și balegă cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4 (Trs) Un fel de aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărâțe de grâu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cânepă, ca să nu se rupă, să nu se scămoșeze și să se răsucescă mai bine Si: mânjitură (3). 5 (Reg) Unsoare cu care se ung cămășile sau alte obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor Vz ursuc. 6 (Reg) Porțiune de pânză țesută, cuprinsă între spată și sulul de dinapoi al războiului. 7 (Mol) Mămăligă foarte moale, ca terciul Si: mănjăluță (1).

MÂNJEALĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de baligă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Un fel de pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală.

mânjeală f. 1. lucrarea de a mânji; 2. Mold. mânzală.

mânzală sf vz mânjeală

mujeală sf vz mânjeală

MÎNJEALĂ, mînjeli, s. f. 1. Murdărie. 2. Amestec de lut și balegă cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a le tencui și vărui. 3. Un fel de aluat făcut din sămînță de in sau din tărîțe, cu care se unge urzeala de cînepă, ca să nu se rupă firele la țesut. Stativi, tort, spată și mînjeală. DRĂGHICI, R. 77.

mânzală f. preparație lichidă din semințe de in și tărâțe cu care se unge urzeala la pânza de cânepă, pentru udarea firelor de pe răsboiu, ca să nu se rupă. [V. mânjeală].

mînjálă f., pl. ca și mînzală, tînjală. Trans. Substanță cu care se mînjește (se zugrăvește, se văruĭește).

mînzálă f., pl. e saŭ ălĭ (vsl. *mazalo, d. mazati, a unge. V. mînjesc, pămînzalcă). Est. Pastă supțire făcută din tărîță orĭ din făină amestecată cu oŭ saŭ cu apă și întrebuințată la uns firele ca să nu se desfacă la țesut. Fig. Mîncare prea supțire și proastă. V. heltugă, tăvăragă, scrobeală.

mânjeală s. f., g.-d. art. mânjelii; pl. mânjeli

mânjeală s. f., g.-d. art. mânjelii; pl. mânjeli

mânjeală s. f., g.-d. art. mânjelii; pl. mânjeli

mânjeală, -jeli.

mînjeală

mânjeală, mânjeli s. f. v. mangă.

MÂNJEALĂ s. v. jeg, mânjire, murdărie, murdărire, necurățenie, pătare, scrobeală.

mînjeală s. v. JEG. MÎNJIRE. MURDĂRIE. MURDĂRIRE. NECURĂȚENIE. PĂTARE. SCROBEALĂ.

mânjeálă, mânjeli, (mâjeală, mojală, mujală), s.f. Terci din făină de mălai sau făină de grâu, amestecat cu „sopon de rufe”, pentru uns firele de cânepă în timpul țesutului; scrobeală: „Ungem (urzeala) cu mâjală, ca un cir de fărină de grâu” (ALRRM, 1997; h. 892). – Din mânji + suf. -eală (DEX, MDA).

mânjeală, mânjeli, s.f. – Terci din făină de mălai pentru uns firele de cânepă în timpul țesutului (Grad, 2000). – Din mânji (< sl. mazati) + suf. -eală (DEX, MDA).

mânzală, mânzeli, s.f. (pop.) 1. pastă din semințe de in și tărâțe sau din făină, ou și apă pentru uns firele la țesut. 3. mâncare proastă.

MÎNJEÁLĂ s. f. (Cea mai veche atestare datează din jurul anului 1700, cf. ANON. CAR.) I. 1. Mînjire. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Rar; concretizat) Murdărie. Curățiră hainele de toată Mînjala lor. MURNU, O. 100, cf. MAT. FOLK. 1210. II. 1. (Regional) Amestec de lut și baligă cu care se ung casele țărănești de lemn (înainte de a se tencui și vărui). Cf. LB, LM, TDRG, SCRIBAN, D. Dar casa săracului In afară-i cu mînjală, Dinlăuntru-i cu ticneală ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 275. 2. (Regional, mai ales Transilv.) Un fel de aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărîțe de grîu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cînepă, ca să nu se rupă, să nu se scămoșeze și să se răsucească mai bine; (regional) mînjitură. V. c i r. Cf. LB, PONTBRIANT, D., GHEȚIE, R. M. Natra pînzei de cîlț (cînepă) se unge cu mînjeală, ca să nu se flocoșeze și să se rupă. DAMÉ, T. 135, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Părțile războiului sînt: „sloboziloru”; „picioarele” . . . Accesorii: „peria” și „mînjala”. PRIBEAGUL, P. R. 95, cf. H IX 87, XVII 98. De-ar fi lelea ca și fala Nu ș-ar țese pînza veara, Că ș-ar țes-o primăveara, C-atunci nu pute mînjala. RETEGANUL, TR. 186, cf. REV. CRIT. III, 159. Te-ai suit în pod cu teara Ți-a mîncat mîța mînjala. MARIAN, SA. 97. Tărițele nu se zvîrl, ci se fac cu ele multe alte lucruri: . . . ferte cu urzici și huște se face mînjală, cu care se ung natrele de la pînza de cîlț (cînepă) ca să nu se scămoșeze firele de tort. ȘEZ. V, 4, cf. 105, VI, 65, VII, 182. De-ai fi lele, cum ți-i fala, Nu ț-ai țese pînza vara, Să-ți umple viermii mînjala. ib. XX, 47, cf. com. din FRATA-CLUJ și din LUPȘA-CÎMPENI, PAȘCA, GL., CHEST. VIII 18/13, ALRT II 17, 112, CV 1951, nr. , 46, A I 22, 24, III 2, V 14, 15, 16, 18, 31, VI 9, 26, LEXIC REG. 20, 92, MAT. DIALECT, I, 25, 261. 3. (Regional) Unsoare cu care se ung cămășile sau alte obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor. V. u r s u c. Hainele mînjite (unse) cu urșuc, spălîndu-le, se fac cu mult mai frumoase decît cu altă mînjală. PRECUP, P. 21. 4. (Regional) Porțiunea de pînză țesută cuprinsă între spată și sulul de dinapoi al războiului (Valea de Jos-Vașcău). A I 26. 5. (Prin sudul Mold.) Mămăligă foarte moale, ca terciul. Cf. PAMFILE, J. II, 153, BUL. FIL. 289. – Pl.: mînjéli. – Și: (regional) mînzálă (BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U., REV. CRIT.159, PAȘCA, GL., BUL. FIL. II, 289, com. din FRATA-CLUJ, CHEST. VIII 18/13, A III 2, LEXIC REG. 92, MAT. DIALECT, I, 261), mujeálă (CV 1951, nr. 3, 46, A I 26, LEXIC REG. 20) s. f. – Mînji + suf. -eală.