măsai² s [At: REV. CRIT. III, 160 / V: mâs~ / Pl: nct / E: nct] (Trs) Obicei.

măsai¹ sn [At: TOMICI, C. A. 71/8 / V: mas~, masaniu, mes~ / Pl: ~e / E: masă¹ + -ai] (Ban; Trs) 1 Față de masă. 2 (Îs) ~ de masă (sau ceruit, de piele) Mușama care servește drept față de masă. 3 Șervet. 4 (Spc) Ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești Si: măsălăriță¹. 5 (Pex) Bucată de pânză care are diferite utilizări casnice.

MĂSAI, măsaiuri, s. n. (Regional) Față de masă. N-ai nici măsai pe masă. HODOȘ, P. P. 191.

MĂSAI, măsaiuri, s. n. (Reg.) Față de masă. – Bg. mesal.

masai sn vz măsai

masaniu sn vz măsai¹

mâsai s vz măsai²

mesai sn vz măsai¹

măsai (reg.) s. n., pl. măsaie

măsai (reg.) s. n., pl. măsaie

măsai s. n., pl. măsaie

MĂSAI s. v. față de masă, prosop, șervet, ștergar.

măsai s. v. FAȚĂ DE MASĂ. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

MĂSAI s. n. (Ban.) Față de masă. Mĕsaj. Mappa. AC, 353. Etimologie: masă + suf. -ai.

măsai² s.n. (reg.) obicei, nărav.

MĂSÁI¹ s. n. (Regional, mai ales în Ban. și Transilv.) 1. Față de masă. Cf. LM, BARONZI, L. 113. Mesaiul e alb ca neaua, cuțîtele sclipesc. F (1879), 20, cf. LUC. III, 136, H IX 62, XVIII 144. Haid' acasă, jupîneasă, Că nu ai măsai pe masă. HODOȘ, P. P. 191, cf. N. REV. R. VIII, 86. Cu măsaie de mătasâ Sus pe ea mîncare aleasâ. VICIU, S. GL., cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 134, ARH. FOLK. III, 151, GREGORIAN, CL. 59. ◊ Măsai de masă (sau de piele, ceruit) = bucată de mușama care servește drept față de masă. Cf. ALR II/I h 401. 2. Șervet, șervețel, prosop ; s p e c. ștergar pentru împodobit pereții, în casele țărănești; p. ext. bucată de pînză care are diferite întrebuințări (casnice). Să iai seama ca coșnițile cu stupii să se acopere cu o strecătoare sau cu măsaie rare și să se leage la gură. TOMICI, C. A. 71/8, cf. 67/5, 121/7, 164/12, 174/20. După ce s-au copt turtițele, acestea se pun pe o sinie așternută cu un masaniu curat. MARIAN, Î. 190. Ca găzdărița să se fălească că e vrednică, de ambele părți ale chiliei, pre lîngă păreți, . . . ține. . . măsaie. LIUBA-IANA, M. 120, cf. H XVIII 4, 26, 104, 296. Apoi se ia un măsai mare, care se coase ca un sac, tăiat în două – după măsura celui ce joacă cerbul. DENSUSIANU, Ț. H. 260. Atunsa vini cu un taier, pus um măsai frumos pră iel. ARH. FOLK. III, 51, cf. 57, ALR I 1 956/12, 18, ALR II 3 375/29, ALR II/I MN 148, 3 928/2, 47, MAT. DIALECT, I, 138. - Pl.: măsaie. – Și: masai, masániu, mesái s. n. – Masă¹ + suf. -ai.

MĂSÁI² subst. (Prin Transilv.) Obicei, nărav. Pînă nu-i știi traiu, nu-i afli măsaiu. REV. CRIT. III, 160. Numai dracul știe măsaiul muierii. ib. - Pl.:? – Și: mîsái subst. REV. CRIT. I, 171. – Etimologia necunoscută.

MASÁI s. n. v. măsai¹.

MASÁNIU s. n. v. masai¹.

MESÁI s. n. v. măsai¹.