23 de definiții pentru noră
din care- explicative DEX (16)
- ortografice DOOM (6)
- etimologice (1)
Explicative DEX
NORĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.
noră sf [At: CORESI, EV. 205 / V: nuroră, (îrg) nor, (înv) nuoră, nur, nură, (reg) nororă, nunoră / Pl: nurori, (reg) ~re, ~ri / E: ml nurus] 1 Soție considerată în raport cu părinții soțului ei. 2 (Îe) A intrat ~-n blide Se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. 3 (Ban; șîs ~ de frate) Cumnată.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NORĂ, nurori, s. f. Soția cuiva considerată în raport cu părinții soțului ei. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
NORĂ, nurori, s. f. Soția considerată în raport cu părinții soțului. Moșneagul avea gineri și nurori, care locuiau cu el. SADOVEANU, O. VI 343. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Baba zicea: moșulică, Vreu o noră precum nu-i. ALECSANDRI, T. I 208. ◊ Expr. (Familiar) A intrat nora-n blide v. blid. – Forme gramaticale: gen.-dat. nurorii și (familiar) norei; (urmat de un adj. pos.) noru- sau noră- (C. PETRESCU, Î. II 185). – Variantă: nuroră (TEODORESCU, P. P. 53) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NORĂ nurori f. Soție a fiului în raport cu părinții acestuia. ◊ A intrat ~a-n blide se spune cu ironie despre neîndemânarea unei persoane (care face zgomot cu vasele sau le sparge). [G.-D. nurorii] /<lat. nurus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
noră f. soția fiului. [Dial. nor = lat. NURUS].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nóră f., pl. nurorĭ, ca soră, surorĭ (lat. nŭrus și nŏrus, pop. nŭra, din * nusus, vgr. ny[s]ós, scr. snushâ, vgerm. snur, ngerm. schnur, vsl. snŭha; it. noura, pv. noro, vfr. nuere, sp. nuera, pg. nora). Nevasta fiuluĭ. – Și nuróră: nurora pricinașă. (VR. 1911, 8, 208). V. ginere.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
nor2 sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nororă sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nunoră sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nuoră sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nur2 sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nură sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nuroră sf vz noră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NURORĂ s. f. v. noră.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nuróră V. noră.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ortografice DOOM
noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
noră, gen. nurorii, pl. nurori
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
noră, nurori.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
nurori (v. noră)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Etimologice
noră (nurori), s. f. – Soția fiului. – Var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. Lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Pușcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supraviețuiește în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absența diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F98) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
noră, nurorisubstantiv feminin
- 1. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. DEX '09 DLRLCdiminutive: nurioară
- Moșneagul avea gineri și nurori, care locuiau cu el. SADOVEANU, O. VI 343. DLRLC
- Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. DLRLC
- Baba zicea: moșulică, Vreu o noră precum nu-i. ALECSANDRI, T. I 208. DLRLC
- A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
etimologie:
- nurus DEX '09 DEX '98