OBROC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboroc s. n.] – Din ucr. uborok.

obroc sn vz oboroc

obroc n. 1. baniță: obroc de ovăz; fig. a pune lumina sub obroc, a ascunde oamenilor adevărul; 2. obricariță. [Rut. OBROK, porție; sensul 1 prin confuziune cu oboroc].

1) obróc n., pl. oace (vsl. ob-rokŭ, promisiune, stipendiŭ, d. rešti-rekon, a vorbi, a zice; sîrb. obrok, „porțiune”, bg. „dar”, rut. rus. „leafă, tain”; ung. abrak, nutreț, orz. V. no-roc, pro-roc). Vechĭ. Porțiune de mîncare, tain. Apanaj. – Și oboroc (pin confuziune cu oboroc).

2) obróc, V. oboroc.

OBOROC, s. n. v. obroc.

hoboroc sn vz oboroc

oboroacă sf vz oboroc

oboroc sn [At: PALIA (1581), 182/1 / V: (îvr) obr~, ovr~, obric, (reg) h~, (reg) ~oacă, obroacă sf / Pl: ~oace / E: ucr уборок] 1 Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din coajă de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora. 2 (Reg; îe) A pune (sau a ascunde, a ține) ceva sub ~ A feri un lucru de văzul lumii Si: a tăinui. 3 (Reg; îe) A sta (sau a zăbovi) sub ~ A rămâne necunoscut. 4 (Reg; îe) A coase la ~oace A sforăi. 5 (Reg; fig) Cap mare. 6 (Înv) Rentă feudală dată din produse. 7 (Reg) Rație de alimente dată cuiva Si: porție. 8 (Îrg) Grăunțe de ovăz date ca hrană cailor. 9 (Mol) Coș de nuiele fără fund, cu care se prind pești. 10 (Buc; îf obroc) Ciubăr în care se opăresc rufele. 11 (Buc; îf obroacă) Toc al ușii. 12 (Buc; îf obroacă; lpl) Ramă de lemn a ferestrei. 13 (Reg; îf hoboroc; șîcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15 Melodie după care se execută acest dans.

obric sn vz oboroc

obroacă sf vz oboroc

ovroc sn vz oboroc

OBOROC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.

OBOROC, oboroace, s. n. (Și în forma obroc) 1. Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut din scoarță de tei, care servește (la țară) ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora. V. baniță, mierță. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. La măsură a ieșit... Dintr-un snop Un oboroc. TEODORESCU, P. P. 151. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc (sau oboroc) = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns. Ești cel ce astăzi ai lumină; nu o pune subt obroc! las-o să lumineze aproapelui tău. GALACTION, O. I 247. Bată-te pustia noroc, că te-am pus sub oboroc. ȘEZ. I 3. ◊ Fig. Lumina științei de carte nu a mai zăbovit sub obroc pentru cei mulți. I. BOTEZ, ȘC. 8. 2. Coș de nuiele fără fund, în care se prinde crapul (din stuf). Punem oborocul unde umblă ori trece peștele. SADOVEANU, Î. A. 112. 3. (Bucov.) Un fel de ciubăraș în care se înmoaie rufele. Pînă i-or fierbe oalele la foc, ca să toarne în obroc peste cămeși, s-au pus la stative și s-au fost dat la țăsut. SBIERA, P. 309.- Variante: oboroacă (SADOVEANU, O. VII 81, ALECSANDRI, T. 920) s. f., obroc s. n.

OBOROC ~oace n. înv. 1) Recipient cilindric larg la gură, făcut, de obicei, din coajă de tei, servind la păstrarea și la transportarea cerealelor. 2) Conținut al unui asemenea recipient. 3) Unitate de măsură a capacității folosită, de regulă, pentru cereale. ◊ ~ mare oboroc cu o capacitate de 44 de ocale. ~ mic oboroc cu o capacitate de 22 ocale. 4) Unealtă primitivă de pescuit, în formă de cilindru fără fund, împletită din nuiele. /

oboroacă f. 1. oboroc: trei oboroace de grâu PANN; 2. fig. ceva mare cât o oboroacă: oboroaca asta de șlic AL. [V. oboroc].

oboroc n. baniță: fusele în oboroc sub pat CR. [Rus. UBOROKŬ, o măsură].

hoboróc, V. oboroc.

oboroácă f., pl. e (d. [h]odorob supt infl. luĭ oboroace, pl. luĭ oboroc). Nord. Oboroc (tîrnă) de nuĭelușe.

oboróc n., pl. oace (vrus. ubórok, sîrb. uborak, o măsură de capacitate, d. vsl. oborukŭ, d. vgerm. eimber, ngerm. eimer, găleată c’o toartă. V. cĭubăr). Vechĭ. Baniță maĭ mare (făcută din coajă de copac) cu care se măsuraŭ grînele. Fig. A pune lumina supt oboroc, a împedeca răspîndirea științeĭ saŭ a adevăruluĭ. Azĭ. Tîrnă maĭ mare (de 2-3 orĭ cît oboroaca). – În Munt. obroc (pin confuziune cu obroc, porțiune). În Mold. și hoboroc. V. speĭe.

!obroc (desp. o-broc) (pop.; relig.) s. n., pl. obroace (mai ales în: a pune sub obroc)

!obroc (o-broc) / oboroc (înv., pop.) s. n., pl. obroace/ oboroace

obroc, -roace.

oboroc v. obroc

oboroc s. n., pl. oboroace

oboroc

obroc (obroace), s. n. – Porție, rație, tain. Sl. obroku „leafă” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb., cr., slov., ceh., pol. obrok „rație”, mag. abrak „furaj”. S-a confundat cu obroc (var. înv. oboroc), s. n. (măsură de capacitate pentru cereale; coș; stavilă, ecluză), din sl. (v. rus.) uboruku (Cihac, II, 221; Byhan, 322; Tiktin), cf. rus. oborog, rut. uborok, ceh. uborek, sb., cr. uborak. – Der. obroci, vb. (a se prosti, a se zăpăci), în loc de *oboroci; obrici, vb. (Olt., a opri, a interzice), probabil pornind de la sensul de „a raționa, a limita”; obricariță, s. f. (rație); obroceală, s. f. (zăpăceală, derută).

a ține (ceva) sub obroc expr. a ascunde ceva.

OBOROC s. v. dar, donație, porție, rație.

oboroc s. v. DAR. DONAȚIE. PORȚIE. RAȚIE.

OBROC s. n. v. oboroc.

obróc, obroace, s.n. (reg.) 1. Porție, rație. 2. Ofrandă, plată. – Din sl. obrokǔ „leafă” (Scriban).

obroc, obroace, s.n. – (reg.) 1. Porție, rație. 2. Ofrandă, plată (Memoria, 2001). – Din sl. obrokǔ „leafă” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

obroc, obroace, s.n. – Ofrandă, plată (Memoria 2001). – Din sl. obrokǔ „leafă” (DER).

OBOROC s.n. (Mold., ȚR) 1. Vas care servește ca unitate de măsură pentru cereale. A: Norocul nu împarte cu oborocul, ce unora varsă, iar altora nici pică. CANTEMIR, IST. B: Ceia ce vor avea mierță (o b o r o a c e MUNT.) sau veadre sau alte măsuri hicleani . . . pre aceștia foarte să-i cearte cu bătaie. ÎNDREPTAREA LEGII. Să trimită la Țuțora 30.000 obroace de făină și 50.000 obroace orzu. R. GRECEANU. Doao obroace de sămînță. ANT. 1766, 296^v. ◊ Expr. A ascunde sub obroc = a tăinui. Faptele lui cele bune strălucesc tuturor, . . . nu sînt ascunse subt obroc. ANTIM. 2. Rație, porție (de alimente) dată cuiva. A: Ieși un călugăr și-l află dînd pîinea și bucatele mișeilor ce luasă obroc de la masă. VARLAAM. Sulger mare, ispravnic pre toate oboroacele ce să dau la cuhnele domnești. URECHE. Făcutu-le-s-au oboroace tuturor de la domnie, de Ie da de toate ce le trebuie. NECULCE; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; AXINTE URICARIUL. B: Și i-au făcut obroc bun, ca să-i prisosească de toate. ANON. CANTAC. Și în toate zilele i-au fost ducînd acel obrocu de la împărăție. LET. 1758, 115^r. Variante: obroc (VARLAAM; M. COSTIN; ANON. CANTAC.; R. GRECEANU; CANTEMIR. IST.; ANTIM; LET. 1758, 115^r; ANT. 1766, 296^v}. Etimologie: ucr. uborok.

oboroacă, oboroace, s.f. (reg.) oboroc, baniță.

oboróc, oboroace, (oborog), s.n. (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. ■ Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” (Scriban, Șăineanu).

oboroc, oboroace, (oborog), s.n. – (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. Construcție nelipsită din curțile gospodăriilor din satele de pe Vișeu, Iza, apărând ceva mai rar în bazinul Marei și a Cosăului și aproape deloc în celelalte regiuni (Bănățeanu, 1969: 78). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. oborog. Etnologii au localizat astfel de construcții (șoproane cu acoperiș glisant) în țările din nord: „În Olanda, de pildă, având absolut aceeași structură și înfățișare ca cele maramureșene” (P. Petrescu, 1969). „Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc” (Bilțiu, 2001: 261). – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” < vsl. uborokǔ (Scriban, Șăineanu).

oboroc, -oace, s.n. – Adăpost pentru fân construit în patru stâlpi și care are un acoperiș glisant: „Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc” (Bilțiu 2001: 261). – Din ucr. uborok.