OTRAVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.

otravă sf [At: PRAV. 97 / Pl: ~răvi și ~răvuri / E: slv отрава] 1 Substanță chimică toxică care, introdusă sau formată în organism, produce tulburări sau moartea Cf venin. 2-3 (Fig) Ceea ce produce un rău (moral), un necaz, o supărare. 4 (Pex) Amărăciune. 5 (Pex) Răutate. 6 (Pex) Venin.

OTRAVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.

OTRAVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, produce tulburări sau moartea. Rezistența organismului crește în contra otrăvurilor printr-o obișnuință lentă și continuă. BABEȘ, O. A. I 516. Puteam să știu că-n zeama ei suavă Albastră-alburie, era otravă? ARGHEZI, V. 227. Iată un praf, pune-l în băutura lui... – Otravă! strigă ea, înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. ♦ Preparat care conține substanțe nocive. Piatră bună pentru făcut alifie de obraz... și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112. 2. Fig. Ceea ce produce un rău, un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate; venin. Eu nu cred, zise muierea, cu otravă în glas. DUMITRIU, B. F. 18. Ieșise dintr-un vis de groază, dar visul își prelungea otrava în fiori reci. POPA, V. 163. – Pl. și: otrăvi (MACEDONSKI, O. I 41).

OTRAVĂ ~ăvuri f. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; venin; toxină. 2) fig. Stare de tristețe adâncă; mâhnire; venin. 3) fig. Persoană foarte rea și insuportabilă. [G.-D. otravei; Sil. -tră-; Pl. și otrăvi] /<sl. otrava

otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA].

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.

otravă (desp. o-tra-) s. f., g.-d. art. otrăvii; (sorturi) pl. otrăvuri

!otravă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrăvii; (soiuri) pl. otrăvuri

otravă s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. otravei; (soiuri) pl. otrăvuri/otrăvi

otravă, otrăvuri.

otravă (otrăvi), s. f. s. f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.

otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău.

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel.

a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat.

OTRAVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)

OTRAVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)

OTRAVĂ. Subst. Otravă, venin, toxic, toxină; drog; substanță otrăvitoare (toxică), gaz otrăvitor (toxic), gaz de luptă; plantă otrăvitoare. Acqua-toffana; anilină, aminobenzen, fenilamină; arsenic, arsen, săricică, șorecie (pop.), șoriceasă (pop.), șoricioaică (pop.); cian, cianogen; cianură; cocaină; cocleală; curara; ergotină, ergotoxină; fitotoxină; fosfor; fosgen; hașiș; heroină; insecticid; insecticid remanent; insectofungicid; iperită; levizită; marijuana; morfină, morfiu (reg.); muscarină; narcotic; neurină; nicotină; opiu; pelar-gozină; ptomaină; ricină; rodenticid; santonină; solanină; stricnină; strofantină; tebaină; tuberculină; vitriol (pop.); zootoxină. Toxicitate. Otrăvire, otrăvit (rar), otrăvitură (înv. și pop.), înveninare, intoxicare, intoxicație, toxemie, hemotoxie; lacticemie; anilism; cuprism; ergotism; fosforism; hașișism; hidrargirism; iodism; morfinism; nicotinism, tabagism; saturnism; tebaism. Toxofobie. Toxicomanie; morfinomanie. Toxicoman; morfinoman. Toxicologie. Toxicolog. Adj. Otrăvitor, otrăvit, otrâvicios (rar), veninos, înveninat, veninat (pop.). Intoxicat; topsicat (pop.). Toxicofor; toxicogen. Toxicologic. Vb. A (se) otrăvi, a (se) învenina, a (se) venina (pop.), a topsica (pop.), a (se) intoxica. A (se) droga. V. manie, medicament, plante otrăvitoare.

Otrăvurile lui Mitridate – Mai mulți regi din Pont (mic regat din Asia Mică) au purtat numele de Mitridate. Acela de care e legată expresia de mai sus e Mitridate al VII-lea și a trăit cam între anii 135-63 î.e.n. Deoarece în perioada domniei lui (123-63), conspirațiile și intrigile la curte se țineau lanț, iar mijlocul cel mai obișnuit de care se slujeau curtenii pentru a se descotorosi de monarhul care îi stingherea era otrava, Mitridate s-a apucat să studieze plantele veninoase și să-și obișnuiască organismul cu tot soiul de otrăvuri, pînă într-atît încît – spun cronicarii – devenise imun. Așadar, se vorbește de otrăvurile lui Mitridate pentru a exprima că cineva a gustat toate amărăciunile posibile, ajungînd la un fel de imunizare față de orice alte încercări. Specialiștii folosesc și verbul a se mitridatiza = a se imuniza. IST.