palțău sn [At: LB / V: ~țauă sf, păl~ / Pl: ~ăie / E: mg pálca] 1 (Trs) Par¹ (1). 2 (Trs) Nuia. 3 (Trs) Băț. 4 (Trs) Lambă la crucea căruței. 5 (Reg) Băț din interiorul știubeiului, pe care albinele își construiesc faguri Si: (reg) pretce. 6 (Trs) Băț împodobit cu funde de diferite culori, folosit de staroste la nunți. 7 (Reg) Cheie de fier cu care se desfac șuruburile la căruță.

palțauă sf vz palțău

pălțău sn vz palțău

PALȚĂU s. v. nuia, par, prăjină, vargă.

palțău s. v. NUIA. PAR. PRĂJINĂ. VARGĂ.

palțău, palțăie, s.n. (reg.) 1. par; nuia, vargă, băț. 2. cheie de fier cu care se desfac șuruburile căruței.

palțắu, palțauă, s.n. (reg.) 1. Botă ceremonială folosită de chemătorii la nuntă. 2. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). – Din magh. pálca „băț, baghetă” (MDA) + suf. -ău.

palțău, palțauă, s.n. – (reg.) 1. Bâtă (D. Pop, 1978). 2. Botă de chemători. 3. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). – Din magh. pálca „băț, baghetă” (Felecan, 1983; MDA) + suf. -ău.

palțău, -auă, s.n. – 1. Bâtă (D. Pop 1978). Botă de chemători. 2. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). – Din magh. pálca „băț, baghetă” (Felecan 1983).