pominoc sn [At: VARLAAM, C. 418 / Pl: ~oace / E: slv поминнокъ] 1 (Înv) Dar făcut unei persoane care îți face un serviciu, unui superior etc. 2 (Înv) Ofrandă adusă divinității. 3 (Mar) Dar adus de către nuntași mirelui sau miresei.

pominóc n., pl. oace (vsl. pominŭkŭ, -nokŭ). L. V. Dar, prinos, pomană.

POMINOC s.n. (Mold.) Dar, ofrandă (oferită divinității). A: Dusără doauă turtureale ... pominoc preutului. VARLAAM. Ducînd cu sine mare pominoace de agonisitele sale. DVS, 15^r. Așea trebuie să facem și noi, creștinii, cind ducem, prescurea și pominocul nostru la svînta besearecă. CRON. 1689, 49^v; cf. DOSOFTEI, PS.; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 45^v, CANTEMIR, HR.; CRON. 1732, 38^r. // C: Așa trebuie să facem și noi creștinii, cînd ducem prescurea si pominocul la sfînta besearecă. CRON. ante 1730, 75^v. Etimologie: sl. pominnokŭ. Vezi și pominoci. Cf. c o m î n d a r e (1).

pominoc, pominoace, s.n. 1. dar făcut unei persoane care îți face un serviciu, unui superior etc.; ofrandă adusă divinității. 2. (reg.) dar adus de către nuntași mirelui sau miresei.

pominóc, s.n. (reg.) Cadou de nuntă: „De când m-am credințit cu mă-ta, m-am apucat și am doborât cele mai multe stele de pe cer, să îi fac un pomninoc de nuntă” (Bilțiu, 1994: 274). ■ „Țuică și colaci împletiți și împodobiți cu frunze de stejar, cu flori și păsări din aluat, mai nou și dulciuri: daruri la nuntă” (Faiciuc, 1998: 125). – Din vsl. pomninokǔ (Scriban, MDA).

pominoc, s.n. – (reg.) Cadou (simbolic) de nuntă (Dăncuș, 1986). „Țuică și colaci împletiți și împodobiți cu frunze de stejar, cu flori și păsări din aluat, mai nou și dulciuri: daruri la nuntă” (Faiciuc, 1998: 125). – Din vsl. pomninokǔ (Scriban, MDA).

pominoc, s.n. – Cadou (simbolic) de nuntă (Dăncuș 1986). „Țuică și colaci împletiți și împodobiți cu frunze de stejar, cu flori și păsări din aluat, mai nou și dulciuri: daruri la nuntă” (Faiciuc 1998: 125). – Din sl. pomninokǔ (MDA).