POSTERIOR, -OARĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior.

posterior, ~oară [At: KRETZULESCU, A. 16/19 / P: ~ri-or / Pl: ~i, ~oare / E: fr postérieur, lat posterior] (Îoc anterior) 1 a (Cu sens local) Care se află în partea de dinapoi, în raport cu un punct de referință. 2 sn (Rar) Parte de dinapoi. 3 sn (Euf) Șezut. 4 a (D. sunete, în special d. vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. 5 a (Cu sens temporal) Care urmează după ceva sau cineva Si: ulterior. 6 a (Cu sens temporal) Care se petrece după ceva Si: ulterior. 7 av Mai târziu Si: ulterior.

POSTERIOR, -OARĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este așezat în partea dindărăt, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior.

POSTERIOR, -OARĂ, posteriori, -oare, adj. (În opoziție cu anterior) 1. Care vine, urmează după ceva sau după cineva; ulterior. Redactorul cel posterior, găsind o notiță fără dată despre acest eveniment, îl atribui pe ghicite timpului lui Ștefan cel Mare. HASDEU, I. V. 256. 2. Care este așezat, se află în partea de dindărăt, de dinapoi. Partea posterioară a capului. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. Sunetele «o» și «u» sînt vocale posterioare.

POSTERIOR, -OARĂ adj. 1. Care urmează, care este după ceva (în ordinea scurgerii timpului); ulterior. 2. Aflat în partea dinapoi; dorsal. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea dinapoi a cavității bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. postérieur, lat. posterior].

POSTERIOR, -OARĂ adj. 1. după cineva sau ceva. ◊ (adv.) mai târziu; ulterior. 2. aflat în partea dinapoi; dorsal. ◊ (despre vocale) care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale. (< fr. postérieur, lat. posterior)

POSTERIOR ~oară (~ori, ~oare) 1) și adverbial Care se va petrece mai târziu; care va urma mai târziu; ulterior. Acțiune ~oară. 2) Care se află în spate; din spate; de dinapoi. 3) (despre sunete vocale) Care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale. [Sil. -ri-or] /<fr. postérieur, lat. posterior

posterior a. 1. ce vine mai târziu: eveniment posterior; 2. ce e îndărăt: partea posterioară a capului.

*posteriór, -oáră adj. (lat. postérior, -óris, comparativu d. pósterus, posterior, și post, după. V. postum). Care e pe urmă în timp orĭ loc: un testament anterior anulat de altu posterior (saŭ ulterior), osu occipital e în partea posterioară (saŭ din apoĭ) a capuluĭ. S. n., pl. urĭ (Eŭf. iron. saŭ fam.). Partea posterioară a corpuluĭ, șezutu. Adv. Pe urmă, după: e scrisă posterior.

posterior² (desp. -ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioare

posterior¹ (desp. -ri-or) adj. m., pl. posteriori; f. posterioară, pl. posterioare

posterior¹ (-ri-or) adj. m., pl. posteriori; f. posterioară, pl. posterioare

*posterior² (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioare

posterior adj. m. (sil. -ri-or), pl. posteriori; f. sg. posterioară (sil. -ri-oa-), pl. posterioare

POSTERIOR, -OARĂ adj. (cf. fr. postérieur, lat. posterior): în sintagma vocală posterioară (v.).

POSTERIOR s. v. dos, fund, popou, șezut.

POSTERIOR adj. 1. dinapoi, dindărăt. (În partea ~oară a căruței.) 2. v. dorsal. 3. v. ulterior.

POSTERIOR adj. 1. dinapoi, dindărăt. (În partea ~ a căruței.) 2. (ANAT.) dorsal. (Regiunea ~ a unui organ.) 3. ulterior. (La o dată ~.)

posterior s. v. DOS. FUND. POPOU. ȘEZUT.

Posterior ≠ antecedent, anterior, precedent, premergător