prisacă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 212/13 / V: (reg) pres~, presea~, ~agă, ~sea~ / Pl: ~săci / E: slv *прѣсѣка] 1 (Pop) Loc într-o pădure unde s-au tăiat copacii. 2 (Pop) Poiană rămasă după tăierea copacilor. 3 (Reg) Vale îngustă și seacă. 4 (Pop) Trunchi de copac care a fost curățat de crengi. 5 (Reg; îf presacă) Crestătură făcută în trunchiul unor copaci, care servește la marcarea unei porțiuni de pădure. 6 Loc unde sunt așezați stupii, pentru a se crește albine Si: stupărie, stupină, (rar) albinărie, prisăcărie (2), (reg) pivniță, polată. 7 Totalitate a stupilor aflați în prisacă (6) Si: prisăcărie (3), stupărie, stupină, (rar) pivniță, polată. 8 (Csc) Totalitate a albinelor dintr-o prisacă (6-7). 9 (Trs) Loc unde se adăpostesc ori s-au adăpostit cândva oile sau caii în timpul nopții Si: staniște, stână. 10 (Trs) Îngrăditură făcută prin îngrămădire de lemne, nuiele, spini etc. 11 (Reg; îf prisagă) Fiecare dintre bucățile de lemn sau de fier ale unei grape, în care sunt înfipți colții.

PRISACĂ, prisăci, s. f. 1. Loc unde sînt așezați stupii de albine; locul împreună cu stupii; stupină, stupărie. Miresme calde adiau de pe flori, și-n prisaca din grădină zumzuiau neîntrerupt și monoton albinele. SADOVEANU, O. VI 512. Harnicele albine din prisăcile călugărilor umblau de colo pînă colo. STĂNOIU, C. I. 94. Stupii se iernează în prisacă, afară, fără ca să degere. I. IONESCU, M. 380. Trăiește ca ursul la prisacă, se zice despre cineva care duce un trai bun, îmbelșugat. ♦ (Cu sens colectiv) Albinele dintr-o stupărie. S-a deșteptat prisaca din poiană, Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur. ANGHEL, P. 98. 2. (Regional) Loc într-o pădure unde s-au tăiat de curînd copacii; loc lăzuit.

PRISACĂ ~ăci f. 1) Loc unde se țin albinele; stupărie; albinărie. ◊ A trăi ca ursul la ~ a trăi în belșug. 2) Totalitatea stupilor dintr-un astfel de loc. [G.-D. prisăcii] /Orig. nec.

prisacă f. Mold. stupină: prisăcile fără prisăcar CR. [Cf. slav. PRISIEKATI, a reteza (stupii)].

prisácă, V. priseacă.

presacă sf vz prisacă

preseacă sf vz prisacă

prisagă sf vz prisacă

priseacă sf vz prisacă

priseácă f., pl. ecĭ (vsl. pri-sĭeka, tăĭere de tot, retezare. V. prisecesc). Vest. (Ml.). Pădure tăĭată și lăsată pe loc. Maram. (prisacă, pl. ăcĭ). Poĭană făcută pin tăĭerea copacilor, loc lăzuit. Mold. (prisacă). Stupărie, stupină: alțiĭ umblaŭ de stricaŭ prisecile oamenilor. (N. Cost. Let. 2, 101). Întinderea uneĭ prisăcĭ era cît puteaĭ arunca c’o măcĭucă orĭ c’o secure. V. iaz.

prisacă s. f., g.-d. art. prisăcii; pl. prisăci

prisacă s. f., g.-d. art. prisăcii; pl. prisăci

prisacă s. f., g.-d. art. prisăcii; pl. prisăci

prisacă, pl. prisăci

prisacă (prisăci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79). – Der. prisăcar, s. m. (apicultor); prisăcărie, s. f. (apicultură); prisăcărit, s. m. (înv., impozit pe stupi). Mai ales în Mold.

PRISACA, Măgura ~, masiv deluros în V dealurilor Chioarului alcătuit din marne, calcare, tufuri, gresii și conglomerate. Alt. max.: 660 m (Dealu Mare; vf. Prisaca are 625 m alt.). Masivul P., care reprezintă un horst cristalin tipic, mai este cunoscut și sub denumirile de Țicău și Dealu Mare. Acoperit cu păduri de fag și de gorun.

PRISEACA, com. în jud. Olt, situată în zona de contact a piemontului Cotmeana cu câmpia Boian, pe cursul superior al râului Dârjov; 2.008 loc. (2003). În satul P., atestat documentar la 2 mai 1496, se află o biserică de zid (1821, renovată în 1864), iar în satul Buicești, o biserică de lemn cu hramul Sf. Nicolae (c. 1770).

PRISACĂ s. albinărie, stupărie, stupină, (rar) prisăcărie. (S-a dus la ~ să colecteze mierea.)

PRISACĂ s. albinărie, stupărie, stupină, (rar) prisăcărie. (S-a dus la ~ să colecteze mierea.)

PRISACĂ s.f. (Mold.) Stupină. Vor nămi case . ,. și alte locuri de odihnă ce vor fi. . . pe la priseci (s t u p i n i MUNT.) PRAV. Acolea . . . au găsit o prisacă cu stupi. URECHE; cf. M. COSTIN: CANTEMIR, IST.; PSEUDO-AMIRAS; NECULCE. Etimologie: sl. *prĕsĕka. Vezi și prisăcar, prisăcări, prisăcărit.

prisácă, prisăci, s.f. 1. Pădure tăiată; runc. 2. Vale îngustă, seacă. 3. Îngrăditură din nuiele. ■ (top.) Prisaca, top. frecvent în zona Lăpuș, semnalat și în Maram. Istoric (Botiza și Ieud); Prisaca (Măgura Țicău), masiv situat în sudul jud. Maram., la granița cu jud. Sălaj. – Et. nec. (DEX); din sl., cf. bg. prěsěk, scr. presěka, din sl. prisěkati „a tăia” (Cihac, Conev, Iordan, după DER); (pentru sensul 1) din sl. prisǐeka „tăiere de tot; retezare” (Scriban).

prisacă, prisăci, s.f. – 1. Stupină. 2. (reg.) Pădure tăiată; runc. 3. Vale îngustă, seacă. 4. Loc unde se adăpostesc oile sau caii noaptea. 5. Îngrăditură din nuiele. ♦ (top.) Prisaca, toponim frecvent în zona Lăpuș (Baba, Costeni, Cufoaia, Cupșeni, Dobricu Lăpușului, Fântânele, Libotin etc.) (Vișovan, 2008), dar și în Maramureșul istoric (Botiza și Ieud) (Vișovan, 2005); Prisaca (Măgura Țicău), masiv situat în sudul județului Maramureș, la granița cu Sălaj, în care Someșul taie defileul de la Benesat – Țicău (la sud de Ulmeni) (Posea, 1980: 40). – Et. nec. (DEX); din sl., cf. bg. prěsěk, scr. presěka, din sl. prisěkati „a tăia” (Cihac, Conev, Iordan, cf. DER); (pentru sensul 2) din sl. pri-sǐeka „tăiere de tot; retezare” (Scriban).