PÂNTECĂRAIE, păntecărăi, s. f. (Reg. și fam.) Diaree. [Pr.: -ra-ie] – Pântec + suf. -ăraie.

pântecăraie sf [At: DELAVRANCEA, O. I, 115 / V: (reg) ~tic~ / P: ~ra-ie / E: pântec + -ăraie] (Pop) Diaree.

PÂNTECĂRAIE s. f. (Reg.) Diaree. [Pr.: -ra-ie] – Pântec + suf. -ăraie.

pântecăraie f. diaree, disenterie (mai ales la vite).

pânticăraie sf vz pântecăraie

PÎNTECĂRAIE s. f. (Regional) Boală, indispoziție caracterizată prin dureri de stomac și scaune dese. V. diaree, dizenterie. Jarcalete se văita de pîntecăraie și n-avea chef de lucru. PAS, L. I 80. O javră de cățel, urduros și bolnav de pîntecăraie. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 43. Nu-și iau demîncare și se nutresc cu prune, mere și pere... de multe ori pier de pîntecăraie. DELAVRANCEA, O. II 115.

pîntecăríe f. (d. pîntece). Pop. Durere de stomah (colică, diaree, disenterie). – Și -ráĭe, pl. ăĭ.

pântecăraie (reg., fam.) s. f., art. pântecăraia, g.-d. art. pântecărăii; pl. pântecărăi, art. pântecărăile (desp. -ră-i-)

!pântecăraie (reg., fam.) s. f., art. pântecăraia, g.-d. art. pântecărăii; pl. pântecărăi, art. pântecărăile (-ră-i)

pântecăraie s. f., art. pântecăraia

PÂNTECĂRAIE s. v. diaree.

pîntecăraie s. v. DIAREE.