răzbici¹ sn [At: POLIZU / V: răzbic (sgp), rez~ / Pl: ~ice, ~uri / E: răzbi + -ici] (Reg) 1 Țăruș cu care se fac găuri în pământ când se seamănă porumbul sau fasolea. 2 Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. 3 Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 4 Retevei (1). 5 Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemn etc.) Si: ceatlău (3). 6 Unealtă de dogărie care servește la așezarea cercurilor pe butoaie Si: ciochie (1).

RĂZBICI¹, răzbice, s. n. (Regional) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură.

răzbícĭ n., pl. e (d. răzbesc). Olt. Priboĭ, cuĭ de oțel cu care se găuresc cercurile, se împing afară cuĭele bătute ș. a. Varga pușcociĭ.

răzbic sn vz răzbici¹

rezbici sn vz răzbici¹

răzbici¹ (a ~) ( a găuri) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicesc, 3 sg. răzbicește, imperf. 1 răzbiceam; conj. prez. 1 sg. să răzbicesc, 3 să răzbicească

răzbici² (reg.) s. n., pl. răzbice

răzbici¹ (reg.) s. n., pl. răzbice

răzbici s. n., pl. răzbice

RĂZBICI s. v. retevei, scurtătură.

răzbici s. v. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.