SCĂRPINA, scarpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

scărpina [At: (a. 1691) TDRG / Pzi: scarpin / E: ml scarpinare] 1-2 vrt (D. ființe) A (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu ghearele, cu labele etc., ori cu un obiect tare în locul unde simte o senzație de mâncărime, pentru a înlătura această senzație Si: (reg) a se orjoveni. 3 vr (D. oameni; urmat de determinări care arată locul) A face cu mâna gestul celui care se scarpină (1) și a-și exterioriza astfel îndoiala, încurcătura, nedumerirea, enervarea, plictiseala etc. 4 vt A produce sau a simți o mâncărime. 5 vt (Fam; gmț sau irn; c. i. strunele unui instrument muzical) A atinge ușor cu vârful degetelor pentru a produce sunete Si: a ciupi. 6 vt (Fam; fig; c. i. ființe sau părți ale lor) A bate (zdravăn).

SCĂRPINA, scarpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

SCĂRPINA, scarpin, vb. I. Refl. A potoli o mîncărime, rîcîind pielea cu unghiile sau frecîndu-și corpul de un obiect tare. Pisicuța... nu se putea scărpina și ea ca mine. HOGAȘ, M. N. 160. Dar pustia de purcea... Se scărpină de ulcea, Vărsînd leșia din ea. ȘEZ. V 15. ◊ Expr. A se scărpina în cap (sau în creștetul capului, la ceafă, după ureche) = a face gestul scărpinatului, ca semn de nedumerire, necaz sau încurcătură; a fi nedumerit, încurcat, a nu-i conveni cuiva ceva. Morarul s-a scărpinat la ceafă necăjit. SADOVEANU, M. C. 23. Se mai gîndește și iar se mai socotește, apoi se mai scarpină-n cap... de năcaz. RETEGANUL, P. I 60. S-a scărpinat în cap, stînd puțin la gînduri. CARAGIALE, O. III 41. ◊ Tranz. Îi sătura, îi scărpina sub bărbie. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ Tranz. (Glumeț) A trage (cuiva) o bătaie. Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu; și ia acuș te scarpin, dacă vrei. CREANGĂ, A. 57.

A SCĂRPINA scarpin tranz. 1) (părțile corpului) A freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a înlătura senzația de mâncărime). 2) fig. pop. (persoane) A bate tare; a chelfăni; a scărmăna; a pieptăna; a peni; a țesăla. /<lat. scarpinare

A SE SCĂRPINA mă scarpin intranz. fig. rar A face (concomitent) schimb de bătăi sau de ocări (cu cineva). /<lat. scarpinare

scărpinà v. 1. a freca cu unghiile acele părți ale corpului la cari se simte mâncărime; 2. fam. a bate rău: ia, acuș te scarpin CR. [Lat. vulg. SCARPINARE].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

scárpin, a scărpiná v. tr. (lat. scarpino, -áre, a.i.; sp. escarpelarse, a se scărmăna, a se bate cu cineva). Frec cu unghiile saŭ cu alt-ceva ca să treacă mîncărimea. Fig. Iron. Scarmăn, bat: te scarpin eŭ acuma! V. refl. Un porc se scărpina de gard – În Banat. scárpăn (ca scarmăn).

scărpina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarpin, 2 sg. scarpini, 3 scarpină; conj. prez. 1 sg. să scarpin, 3 să scarpine; imper. 2 sg. afirm. scarpină

scărpina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarpin, 2 sg. scarpini, 3 scarpină

scărpina vb., ind. prez. 1 sg. scarpin, 3 sg. și pl. scarpină

scarpin.

scărpina (-arpin, -at), vb. – 1. A se rîcîi, a se freca. – 2. A ciupi, a simți mîncărime. – Var. Banat scărpăna, scărpeni. Mr. scarchin, scărchinare, megl. scarpin, scărpinari. Lat. scarpĭnāre „a răzui” (Pușcariu 1545; REW 7663; Bartoldi, R. Linguist. rom., II, 157), cf. engad. skarpiner, it. de N skarpinari, calabr. scarpinnare „a rupe”. Păstrarea lui i indică în rom. prezența unui ῑ (Tiktin). Ipoteza unui lat. *scalpĭnāre (Meyer, Alb. St., IV, 90; Byhan 30; Crețu 365) nu este necesară. Uz general (ALR, I, 95). Der. scărpinătoare, s. f. (țesală, răzuitoare); scărpinătură, s. f. (răzuire); scărpiniș, s. n. (mîncărime).

ASINUS ASINUM FRICAT (lat.) măgar pe măgar scarpină – Se spune despre două persoane care își aduc, reciproc, laude în public.

scărpina, scarpin v. t. a bate

SCĂRPINA vb. v. atinge, bate, ciupi, lovi.

SCĂRPINA vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgâmăi. (Se ~ la ureche.)

SCĂRPINA vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgîmăi. (Se ~ la ureche.)

scărpina vb. v. ATINGE. BATE. CIUPI. LOVI.