scăuneci sn [At: KLEIN, D. 418 / V: ~enci (Pl: ~enciuri), ~ninci / Pl: ~ece / E: scaun + -eci] 1 (Pop) Scăunaș (1). 2 (Trs) Parte a unei unelte pe care se sprijină ori în care se fixează întreaga unealtă.

scăunenci sn vz scăuneci

scăuninci sn vz scăuneci

scăŭnél n., pl. e (d. scaun, ca lat. scabellum, d. *scabnum, scamnum; fr. escabeau). Scaun mic. Pin Olt. Trans. și scăŭnecĭ, pl. ece.

SCĂUNECI s. v. scăunaș, scăunel.

scăuneci s. v. SCĂUNAȘ. SCĂUNEL.

scăuneci, scăunece, s.n. 1. (pop.) scaun mic; scăunaș. 2. (reg.) parte a unei unelte pe care se sprijină sau în care se fixează întreaga unealtă.