O definiție pentru smiciula
Etimologice
SMICIULA, smiciul, vb. I. Tranz. 1. A biciui. 2. A zdruncina, a clătina cu putere, a agita. 3. A face bucăți, a rupe. (din smîc1 prin încrucișare cu bici [; sau derivat în mod direct din bici, fără a-i putea însă explica semantismul])
Intrare: smiciula
| verb (VT2.1) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)