SORGINTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

sorginte sf [At: HELIADE, O. I, 359 / V: (înv) sorgint sm, (după it) ~gente smf / Pl: ~nți, (înv) ~ / E: it sorgente] 1 (Înv) Izvor (de apă). 2 (Liv) Origine.

SORGINTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă, origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

SORGINTE, (1, rar) sorginți, s. f., (2, rar) sorginte, s. n. 1. Izvor, sursă de informații. Putem spune, din sorginte autorizată, că ieri s-a petrecut... o scenă, care caracterizează situațiunea întreagă. CARAGIALE, O. II. 298. Din sorginte particulară nu am vreo știre. id. ib. VII 38. 2. (Învechit) Izvor de apă. Pe aici erau grădinile lui Priam și sorgintele Seamandrului. BOLINTINEANU, O. 308. În stînga acestei gîrle, la munteni, cum le numesc localnicii, sînt salamuri sau sorginte de apă sărată. I. IONESCU, P. 31.

SORGINTE, (1) sorginte, s. f., (2) sorginți, s. m. 1. (Livresc) Izvor, sursă de informații; origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – It. sorgente.^[1]

SORGINTE s.f. (Liv.) Izvor, sursă (de informații); origine. [Pl. -nți. / < it. sorgente].

SORGINTE s. f. izvor, sursă; origine. (< it. sorgente)

SORGINTE ~ți f. 1) înv. Loc de unde izvorăște o apă; izvor. 2) fig. livr. Sursă de informație; izvor. /<it. sorgente

sorginte f. izvor.

*sorgínte f., pl. țĭ (it sorgente, izvor, d. sórgere, lat. surgere, a izvorî. V. sursă). Rar. Izvor: sorgintea Dunăriĭ, soarele e sorgintea luminiĭ. Fig. Sorgintea uneĭ informațiunĭ.

sorgente smf vz sorginte

sorgint sm vz sorginte

sorginte (livr.) s. f., g.-d. art. sorginții; pl. sorginți

sorginte (livr.) s. f., g.-d. art. sorginții; pl. sorginți

sorginte s. f., g.-d. art. sorginții; pl. sorginți

sorginte, -tea a.; -ți pl.

sorginte s. f. – Sursă, izvor. It. sorgente.

SORGINTE s. v. izvor, început, obârșie, origine, proveniență, sursă.

sorginte s. v. IZVOR. ÎNCEPUT. OBÎRȘIE. ORIGINE. PROVENIENȚĂ. SURSĂ.