teglici sn [At: I. IONESCU, M. 699 / V: (reg) tig~ / Pl: ~ice / E: bg тзплиц] (Olt; Mun) 1 Unealtă folosită de cojocari și de cizmari pentru a întinde pielea (crudă). 2 Cui de lemn cu care se prinde jugul de proțap Si: (reg) ciocâltău.

TEGLICI, teglice, s. n. Unealtă folosită de cojocari și de cizmari spre a întinde pielea crudă. (Atestat în forma tiglici) După ce se usucă, se udă seara cu apă numai pe piele, nu și pe lînă, și a doua zi se trage la tiglici ca să se întindă. I. IONESCU, M. 699. – Variantă: tiglici s. n.

teglícĭ n., pl. e (bg. teglič, cĭocîlteŭ; sîrb. tegleč, care servește la tras, d. tegliti, a trage, a întinde). Olt. Munt. vest, Cĭocîlteŭ. Unealtă de întins pĭelea la cizmărie. – Și tiglicĭ.

tiglici sn vz teglici

TIGLICI s. n. v. teglici.

tegliciu n. 1. cuiul ce trece prin jugul carului (se aude prin Romanați); 2. (tigliciu) unealtă pe care cismarul întinde pielea încălțămintelor. [Cf. serb. TEGLIČ, trăgător (din tegleti, a trage)].

tigliciu n. V. tegliciu.

tiglícĭ, V. teglicĭ.

teglici (reg.) (desp. te-glici) s. n., pl. teglice

teglici (te-glici) s. n., pl. teglice

teglici s. n. (sil. -glici), pl. teglice

teglici (-iuri), s. n. – 1. Zăvor, cui de lemn. – 2. Unealtă de întins pielea crudă; întinzător. – Var. tiglici. Bg. teglic, sb. teglic, teglec (Tiktin).

TEGLICI s. v. ciocâlteu, cui.

teglici s. v. CIOCÎLTEU. CUI.

teglici, teglice, s.n. (reg.) 1. cuiul care trece prin jugul carului. 2. unealtă de cizmărie și de cojocărie pentru întinderea pielii.