tocănău sn [At: T. PAPAHAGI, M. 234 / Pl: ~nauă, ~canauă / E: tocană + -ău] (Mar) Făcăleț cu care se mestecă mămăliga Si: (reg) tocăner.

TOCĂNĂU s. v. făcăleț.

tocănău s. v. FĂCĂLEȚ.

tocănắu, (tocăner), s.n. (reg.) Băț cu care se amestecă mămăliga (tocana); făcăleț: „La șezătoare, fetele să strâng laolaltă și adună la una în poală tăte lingurile, furcuțăle, cuțâtele, sucitoru' și tocănău” (Bilțiu, 2009: 209). (Maram.). – Din tocană + suf. -ău (MDA).

tocănău, (tocăner), s.n. – (reg.) Băț cu care se amestecă mămăliga (tocana); făcăleț (ALRRM, 1971: 520). (Maram.). – Din tocană + suf. -ău (MDA).

tocănău, (tocăner), s.n. – Băț cu care se amestecă mămăliga (tocana); făcăleț (ALR 1971: 520). – Din tocană + -ău.