TĂBÂLTOC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultoc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTOC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultoc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTOC¹ ~oace n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

TĂBÎLTOC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultoc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

TĂBULTOC¹ s. n. v. tăbîltoc.

TĂBÎLTOC, tăbîltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

tăbîltóc, V. tăbultoc.

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbâltoc² (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoace

tăbâltoc² (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoace

tăbâltoc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoace

TĂBÂLTOC s. v. săculeț, săcușor.

tăbîltoc s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.