16 definiții pentru tămbălău

din care

Explicative DEX

TĂMBĂLĂU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tomboló.

TĂMBĂLĂU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo.

TĂMBĂLĂU s. n. Zgomot, gălăgie, zarvă mare; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). Ar dormi ei dacă ar fi liniște deplină. Dar nu e, fiindcă dincolo nu s-a potolit tămbălăul. Încă se aud cîntece și rîsete. PAS, Z. III 251. Fusese tămbălău mare: masă, muzică, joc. BUJOR, S. 56. Se adunară la curtea împăratului toți împărații și domnii din împrejurimi cu împărătesele și doamnele și se făcu un tămbălău de se duse pomina. POPESCU, B. II 8. Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume... de-ți venea amețeală, nu altceva. CARAGIALE, O. I 90.

TĂMBĂLĂU n. pop. 1) Gălăgie mare; dandana; tălălău. 2) Chef zgomotos; petrecere gălăgioasă. /<ung. tomboló

tămbălăŭ n., pl. ăĭe (ung. tamboló-ter, loc de zbănțuit, d. tombolni, a chiui. V. tumba). Fam. Iron. Gălăgie, petrecere zgomotoasă. V. tălălăŭ.

tâmbălău n. gălăgie: la nunta lui fu un mare tâmbălău ISP. [Ung. TAMBOLÓ, chiuitură de veselie].

Ortografice DOOM

tămbălău (fam.) s. n., art. tămbălăul

tămbălău (fam.) s. n., art. tămbălăul

tămbălău s. n., art. tămbălăul

Etimologice

tămbălău (-uri), s. n. – Zgomot, gălăgie, zarvă. Mag. tomboló (Cihac, II, 531; Tiktin).

Argou

tămbălău s. n. sg. 1. zgomot, gălăgie, larmă 2. petrecere zgomotoasă, cu muzică și dans

Sinonime

TĂMBĂLĂU s. v. hărmălaie.

TĂMBĂLĂU s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, halălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)

Regionalisme / arhaisme

tămbălắu, tămbălăuri, s.n. (reg.) Gălăgie, zarvă, zgomot. – Din magh. tomboló „chiuitură de veselie; frenetic” (Șăineanu, Scriban, MDA).

tămbălău, tămbălăuri, s.n. – (reg.) Gălăgie, zarvă, zgomot. – Din magh. tomboló „chiuitură de veselie; frenetic” < magh. tombolni „a chiui” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: tămbălău
substantiv neutru (N57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tămbălău
  • tămbălăul
  • tămbălău‑
plural
genitiv-dativ singular
  • tămbălău
  • tămbălăului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tămbălăusubstantiv neutru

  • 1. familiar Gălăgie, hărmălaie, tălălău, zarvă, zgomot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume... de-ți venea amețeală, nu altceva. CARAGIALE, O. I 90. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ar dormi ei dacă ar fi liniște deplină. Dar nu e, fiindcă dincolo nu s-a potolit tămbălăul. Încă se aud cîntece și rîsete. PAS, Z. III 251. DLRLC
      • format_quote Fusese tămbălău mare: masă, muzică, joc. BUJOR, S. 56. DLRLC
      • format_quote Se adunară la curtea împăratului toți împărații și domnii din împrejurimi cu împărătesele și doamnele și se făcu un tămbălău de se duse pomina. POPESCU, B. II 8. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.