veri¹ c [At: CORESI, EV. 68 / V: ver / E: ml *velis (pzi 2 *volere)] (Înv; în construcții corelative cu el însuși, cu „sau” ori cu „au”) Ori (1).

veri² [At: SFC IV, 210 / Pzi: ~resc / E: văr] 1 vtrr (Reg; fam) A folosi termenul de adresare „vere”. 2 vr (Reg) A fi văr (1) cu cineva.

veri conj. (înv.; în constr. corelative cu el însuși, cu „sau” ori cu „au”) Ori. • și ver conj. /lat. *velis, prez.ind. pers. 2 al lui *volēre.

2) verĭ- (let. velis, aĭ vrea, d. volo, velle, a vrea. V. vre-, oare și orĭ), particulă indefinită (azĭ inuz.) îld. orĭ-: verĭ-cine, verĭ-ce, verĭ-cum ș. a. Verĭ-neverĭ, vrînd-nevrînd, cu orĭ-ce preț: verĭ-neverĭ să prade țara (Cost. 1, 288). V. guĭ-neguĭ.

ver¹ c vz veri

ver² conj. v. veri.

vre, particulă, exprimă ceva nedeterminat sau o aproximațiune numerică ori temporală; vr’o dată, vr’o sută, vreun. [Și veri (macedo-rom. văr) = lat. VEL(IS)].

veri- prefixoid (înv.) având valoarea lui ori: – vericine = oricine.