vinclu sn [At: DDRF / V: (reg) venchel (Pl: venchele), ~căl (Pl: ~căle), ~nchel, ~nchi, ~lă (Pl: ~le) sf, ~cli s, ~col (Pl: ~cole), ~cul (Pl: ~cule), ~culă sf, ~ngăl, ~ngăr, ~nghel, ~nglă (Pl: ~ngle, ~ngluri) sf, ~nglu (Pl și: ~ngle) / S și: win~ / Pl: ~ri, ~le / E: ger Winkel (eisen, -haken) cf mg vinkli] 1 Unealtă de lemn sau de metal formată din două laturi fixate în unghi drept, folosită în dulgherie, în tâmplărie, în zidărie etc. pentru trasarea sau pentru controlul unghiurilor drepte Si: colțar (12), dreptar¹ (1), echer (1), (reg) cot² (28), ghiunie. 2 (Reg) Colțar cu limbă. 3 (Tip; înv) Vingalac (1). 4 (Rar; îf vinchel) Echer (pentru desen). 5 Piesă de lemn sau de metal cu două aripi care formează între ele un unghi drept, folosită pentru consolidarea sau protejarea unui element de construcție. 6 Bară metalică profilată în formă de L, cu aripi egale sau inegale Si: cornieră. 7 Fiecare dintre cele două colțuri de sus ale unei porți de fotbal, de handbal etc. 8 (Reg; pex) Fiecare dintre cei patru stâlpi așezați la colțurile unei case țărănești.

vinclu s.n. 1 Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2 Bară profilată din metal, alcătuită din două aripi care formează între ele un unghi diedru drept; fiecare dintre cele două colțuri de sus ale unei porți de fotbal, de handbal etc. • pl. -uri. /<germ. Winkel.

VINCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal, formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri; colțar. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi.

VINCLU s.n. 1. Echer pentru trasat unghiuri; colțar. 2. Bară metalică profilată în formă de L, cu aripi egale sau neegale; cornieră. [< germ. Winkel].

VINCLU s. n. 1. echer pentru trasat unghiuri; colțar. 2. bară metalică profilată în formă de L, cu aripi (ne)egale; cornieră. (< germ. Winkel)

VINCLU ~ri n. tehn. 1) Echer cu care se construiește sau se măsoară un unghi. 2) Bară de metal care formează în secțiune un unghi. [Sil. vin-clu] /<germ. Winkel

venchel sn vz vinclu

vincăl sn vz vinclu

vinchel sn vz vinclu

vinchi sn vz vinclu

vinclă sf vz vinclu

vincli s vz vinclu

vincol sn vz vinclu

vincul² sn vz vinclu

vinculă sf vz vinclu

vingăl sn vz vinclu

vingăr sn vz vinclu

vinghel sn vz vinclu

vinglă sf vz vinclu

vinglu sn vz vinclu

vinclu s. n., art. vinclul; pl. vincluri

vinclu s. n., art. vinclul; pl. vincluri

vinclu s. n., art. vinclul; pl. vincluri

vinclu

vinclu, vincluri s. n. (sport) locul de îmbinare a stâlpului și a barei transversale a unei porți de fotbal, handbal, polo, hochei etc.

a lovi (pe cineva) la vinclu expr. a da (cuiva) la cap, a lovi (pe cineva) la cap.

vínclu, vincluri, (vinc, vinclă, vinglu), s.n. Instrument confecționat din două segmente de lemn, prinse la un unghi de 90°, folosit pentru trasarea liniilor perpendiculare, necesare la fasonarea stâlpilor și la tăiatul scândurilor. – Din germ. Winkel „colț, ungher; echer, vinclu” (DEX, MDA).

vinclu, vincluri, s.n. – Instrument confecționat din două segmente de lemn prinse la un unghi de 90°, folosit pentru trasarea liniilor perpendiculare, necesare la fasonarea stâlpilor și la tăiatul scândurilor (Nistor, 1977). – Din germ. Winkel „colț, ungher; echer, vinclu” (DEX, MDA).

vinclu, -uri, s.n. – Instrument confecționat din două segmente de lemn prinse la un unghi de 90°, folosit pentru trasarea liniilor perpendiculare, necesare la fasonarea stâlpilor și la tăiatul scândurilor (Nistor 1977). – Din germ. Winkel.