vălug² [At: I. GOLESCU, C. / V: văiug (Pl: văiuguri) sn, ~log (Pl: ~logi) sm, ~ă sf / Pl: ~uge, ~uri sn, ~ugi sm / E: val¹+ -ug cf srb valjuga] 1 sn (Reg) Val¹ (36). 2 sn (Olt) Cantitate de lână înfășurată sub formă de sul. 3 sm (Olt) Făclie făcută dintr-un mănunchi de crengi, de așchii lungi de brad, de mesteacăn etc. îmbibate cu rășină, cu petrol etc., întrebuințată noaptea pentru a stârni peștele², care se prinde cu ostia sau cu alte unelte Si: (reg) opaiț, văpaiță (3). 4 snm (Reg) Dispozitiv alcătuit dintr-un cilindru pe care se înfășoară un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, al unei roți etc., folosit pentru ridicarea greutăților. 5 snm (Reg; spc) Sul (la roata fântânii). 6 sm (Mun; Olt; la moară) Crâng (32). 7 snm (Agr; reg) Tăvălug.

vălug¹ s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. Val, sul de pînză (înfășurată pe un cilindru de lemn). ♦ Cantitate de lînă înfășurată în formă de sul. 2 s.m. Făclie întrebuințată pentru a stîrni noaptea peștele. 3 s.n. Dispozitiv alcătuit dintr-un cilindru pe care se înfășoară un lanț și care se învîrtește cu ajutorul unei manivele, al unei roți etc., folosit pentru a ridica greutăți. • pl. n. -ge, -uri, m. -gi. și vălugă s.f, vălog s.m. văiug s.n. /val¹ + -ug; cf. srb. valijuga.

VĂLUG, vălugi, s. m. 1. Cilindru, sul în jurul căruia se înfășoară un lanț, un odgon. ♦ Parte a mecanismului morii, de formă cilindrică, care primește mișcarea de la roata cu măsele și o transmite fusului roții de moară. 2. Mănunchi de stuf sau de așchii uscate de brad, aprinse la un capăt, cu care se sperie noaptea peștii, făcîndu-i să fugă la vale, spre locurile unde sînt așezate uneltele de pescuit. V. văpaiță. Unduiau niște vălugi într-acolo. SADOVEANU, N. F. 37. Vălugul este un mănunchi de stuf sau bucăți de draniță legate la un loc, cu care, aprinse la un capăt, umblă pescarii noaptea după pește. PAMFILE, I. C. 71.

vălug n. 1. prisnelul morii de vânt (în Oltenia); 2. fachie. [Tras din val].

văiug sn vz vălug²

vălog² sm vz vălug²

vălog¹ sm [At: BOCEANU, GL. / V: ~lug, ~luș, vâl~ sm, ~oagă sf, ~oși, vologi, ulogi smp / Pl: ~ogi sm, ~loage sn / E: srb valuga „iarbă rea, buruiană”] 1 (Reg; mpl) Fire de cânepă (sau de in) nedezvoltate, rămase pe câmp după recoltat.

vălugă sf vz vălug²

văiug s.n. v. vălug¹.

vălog² s.m. v. vălug¹.

vălugă s.f. v. vălug¹.

!vălug (reg.) s. m., pl. vălugi

vălug (reg.) s. n. / s. m., pl. văluge / văluguri / vălugi

vălug s. m., pl. vălugi

vălug s. n., pl. văluge/văluguri

vălug (-gi), s. m. – 1. Volant care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. – 2. Torță, făclie. – Var. 2 văluț. Sb. valjuga (Candrea). În Olt.

VĂLUG s. v. crâng, fachie, prâsnel.

vălug s. v. CRÎNG. FACHIE. PRÎSNEL.