școtúie, școtui, (șcătuie, șcătulă), s.f. (reg.) Cutie mică: „Aveu la ușă o șcătuie de tablă și orice evreu viné, trebuia să pună un ban acolo, păntru colectă, la căsătoria fetii. Așa era legea. Șî pune un ban, o coroană găurită, cum are demult, păntru zăstrea fetii. Când să umple șcătuia, o gole ca zăstre” (Pintea, 2016: 252). – Cf. șcătulă (MDA); din magh. gyfaskatulya „cutie de chibrituri”, germ. Schatulle, lat. scatulla.

școtuie, școtui, (șcătuie, șcătulă), s.f. – (reg.) Cutie mică, în general; cutie de chibrituri. – Cf. șcătulă (< magh. skatulya, skatula, srb. škatula) (MDA); din magh. gyufaskatulya „cutie de chibrituri”, germ. Schatulle, lat. scatulla.^[1]

școtuie, școtui, (șcătuie, șcătulă), s.f. – Cutie mică, în general; cutie de chibrituri. – Din magh. gyufaskatulya „cutie de chibrituri”, germ. Schatulle, lat. scatulla.^[1]