14 definiții pentru țimir (emblemă)
din care- explicative DEX (10)
- ortografice DOOM (3)
- etimologice (1)
Explicative DEX
ȚIMIR, (1) țimire, s. n., (2) țimiri, s. m. 1. S. n. (Înv.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. 2. S. m. Denumire dată în Evul Mediu, în Țările Române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la Curtea domnească. [Pl. și: (1) țimiruri. – Var.: țimară s. f.] – Din magh. cimer.
țimir [At: (cca 1594) HURMUZAKI, XI, 398 / V: țăm~ s, ~mar snm, ~mară sf, ci~ snm, zi~ sn / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: mg címer, pn cymer] 1 sn (Înv; Trs; Mol) Blazon (1). 2 sn (Înv; Trs; Mol) Ecuson reprezentând elemente heraldice. 3 sn (Înv; îe) A se face ~ la lume A se face de râs. 4 sn (Îvr) Surguci (la turban, la ișlic etc.). 5 sn (Buc; Trs) Mănunchi de flori artificiale sau alte podoabe pe care le poartă mirele la pălărie sau la căciulă în ziua nunții. 6 sm (Înv; Mol; Mun) Țimiraș (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚIMIR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimară s. f.] – Din magh. cimer.[1]
- Lipsește precizarea s. m. la 2. — gall
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de laura_tache
- acțiuni
ȚIMIR, țimire, s. n. (Învechit și regional) Emblemă care servește drept semn distinctiv unei familii nobile, unui oraș, unei țări,unei corporații sau membrilor ei; blazon, marcă, stemă. (Atestat în forma țimară) Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405. – Variantă: țimară, țimări, s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țimír n., pl. urĭ și e (ung. cimer, blazon, marca țăriĭ, mgerm. zimier, d. fr. cimier, vîrf de coĭf, cime, vîrf; lat. pop. cîma, cl. cyma, vgr. kyma, vlăstar). Trans. Blazon, marcă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚIMARĂ s. f. v. țimir.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȚIMARĂ s. f. v. țimir.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de laura_tache
- acțiuni
ȚIMARĂ s. f. v. țimir.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țămir s vz țimir
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țimar snm vz țimir
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țimară sf vz țimir
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
zimir sn vz țimir
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
!țimir1 (blazon) (înv.) s. n., pl. țimire
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!țimir2 (blazon) (înv.) s. n., pl. țimire/țimiruri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
țimir (emblemă) s. n., pl. țimire
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Etimologice
țimir (-ruri), s. n. – Blazon, emblemă. Mag. cimer (Tiktin; Gáldi, Dict., 166), din germ. Zimier, fr. cimier. În Trans., înv. – Der. țimiraș, s. m. (trimis, mesager), înv., numiți astfel din cauza blazonului lor.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DMLR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F51) Surse flexiune: DLRLC | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
țimir, țimiresubstantiv neutru
- 1. Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. DEX '09 DLRLC
- Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405. DLRLC
-
etimologie:
- cimer DEX '98 DEX '09