ȚOLINCĂ, țolinci, s. f. (Pop.) Țol². [Var.: țolinc s. n.] – Țol² + suf. -inc.

țolincă sf [At: CONTEMP., VI₂, 102 / V: ~lean~, țolinc sn / Pl: ~nci, ~nce / E: țoală + -incă] 1 (Pop) Țol² (1) mic, uneori subțire, făcut din cânepă. 2 (Mol) Haină veche, uzată.

ȚOLINCĂ s. f. v. țolinc.

țolincă f. țol mic: pe vatra casei țărănești se aștern țolince.

ȚOLINC s. n. v. țolincă.

țoleancă sf vz țolincă

țolinc sn vz țolincă

ȚOLINC, țolince, s. n. (Reg.) Țol². – Țol² + suf. -inc.

ȚOLINC, țolince, s. n. (Regional; și în forma țolincă) Țol². Luară țolincile rupte de pe lăviți și înveliră pe Ioana. SADOVEANU, O. III 16. Le iei pîn’și țolincul, de tremur, sărmăneii, de frig. CONTEMPORANUL, VI_II 102. – Variantă: țolincă, țolinci, s. f.

ȚOLINC ~ce f. reg. v. ȚOL II. [Var. țolincă] /țol + suf. ~inc

țolíc și țolínc n., pl. e (dim. d. țol). Est. Țol mic: țolicu de pe vatră (Cov. VR. 1911, 11, 234).

țolícă și țolíncă f., pl. ĭ (dim. d. țoală). Est. Haĭnă, buleandră: șĭ-a strîns țolincile și a pornit.

țolincă (pop.) s. f., g.-d. art. țolincii; pl. țolinci

!țolincă (pop.) s. f., g.-d. art. țolincii; pl. țolinci

țolinc s. n. /țolincă s. f., pl. n. țolince /f. țolinci

țolíncă, țolinci, s.f. 1. Țesătură în două ițe, cu urzeală de tort (cânepă) sau bumbac și bătătură din fâșii din cârpe colorate. 2. Covor, cergă uzată: „...pui țolinca asta peste mine și mă treci podul dincolo” (Bilțiu, 1999: 430). ■ „Se pun pe cai, boi, iarna, când este rece și sunt asudați, să nu răcească” (Memoria, 2001). – Din țoală + suf. -incă (MDA).

țolincă, țolinci, (țoală), s.f. – 1. „Țesătură în două ițe, cu urzeală de tort (cânepă) sau bumbac și bătătură din fâșii de tot felul de zdrențe colorate. Cele mai vechi, țesute în vârste și cusute în doi lați, se puneau ziua pe patul mare și pe cel mic de sub el, în casele cu copii mici care stăteau mult în pat” (Faiciuc, 1998: 81). „Un fel de cergi – țol țesut în dungi, folosit pentru acoperirea scaunului de la căruță și a animalelor când stau afară” (Dăncuș, 1986: 145). 2. „Covor uzat, cergă uzată. Se pun pe cai, boi, iarna, când este rece și sunt asudați, să nu răcească” (Memoria, 2001): „...pui țolinca asta peste mine și mă treci podul dincolo” (Bilțiu, 1999: 430). – Din țoală + suf. -incă (MDA).

țolincă, -i, (țoală), s.f. – „Țesătură în două ițe, cu urzeală de tort (cânepă) sau bumbac și bătătură din fâșii de tot felul de zdrențe colorate. Cele mai vechi, țesute în vârste și cusute în doi lați, se puneau ziua pe patul mare și pe cel mic de sub el, în casele cu copii mici care stăteau mult în pat” (Faiciuc 1998: 81). „Un fel de cergi – țol țesut în dungi, folosit pentru acoperirea scaunului de la căruță și a animalelor când stau afară” (Dăncuș 1986: 145). „Covor uzat, cergă uzată. Se pun pe cai, boi, iarna, când este rece și sunt asudați, să nu răcească” (Memoria 2001): „...pui țolinca asta peste mine și mă treci podul dincolo” (Bilțiu 1999: 430). – Din țol + -incă.