țâmburuc sn [At: TDRG / V: țum~, țim~, (reg) ~mpurug, țumburug (Pl: țumburuguri), ~ric (Pl: ~ricuri), țimbirlic, țâmpric / Pl: ~uce, ~uri / E: ns cf țâmburuș] 1-2 (Parte mică a unui) obiect (mic), de obicei de formă rotundă Si: țâmburuș (1-2). 3 (Reg; îf țumburug) Insignă. 4 (Reg) Uvulă.

țâmburic sn vz țâmburuc

țâmpric s vz țâmburuc

țâmpurug sn vz țâmburuc

țimbirlic s vz țâmburuc

țimburuc sn vz țâmburuc

țumburuc sn vz țâmburuc

țumburug sn vz țâmburuc

❍ȚÎMBURUC = ȚIMBURUC.

ȚIMBURUC s. n. v. țîmburuc.

ȚÎMBURUC, țîmburuce, s. n. Mică proeminență, de obicei rotundă, la un obiect. Era un fel de țîmburuc pe care, dacă apăsai, venea îndată sora. CAMILAR, N. II 93. – Variante: țimburuc, țîmpurug (I. CR. VI 126) s. n.

ȚÎMPURUG s. n. v. țîmburuc.

țâmburuc s. n., pl. țămburuce

țâmburuc s. n., pl. țâmburuce

țâmburuc s. n., pl. țâmburuce

ȚÂMBURUC s. țâmburuș.

ȚÎMBURUC s. țîmburuș.